Traditii romanesti

Sarbatoare mare pentru intreaga crestinatate, Botezul Domnului (Boboteaza), aduce dupa sine un arsenal de obiceiuri si bucate traditionale care să bucure trupeste si sufleteste pe cei omeniti. Amintind de ingheturile Bobotezei, când temperaturile reci culmineaza în perioada de iarna, se prepara mai intai piftiile. Acestea preparate din picioare de porc, urechi, gusa, muschi si aromante cu usturoi trebuiesc pregatite si asezate pe foc in ziua in care intra Preotul cu Botezul ca sa sfinteasca cu Sfanta Aghiazma Mare intreaga gospodarie.

Nu lipsesc sarmalele si carnea fripta cu carnati. Dulciurile obisnuite sunt lipiile, preparate cu aluat de cozonac si unse cu ou si smantana. Lipiile altfel obţinute se servesc traditional la mesele de botez ale crestinilor, amintind de turtele facute pentru Domnul Iisus Hristos de Maica Precista in timpul Fugii în Egipt. Alaturi de ele se pot manca prajituri si cozonac.

Ultima zi a ciclului sarbatorilor de iarna, Boboteaza, cuprinde motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospetele si manifestarile orgiastice. Petrecerea zgomotoasa a femeilor casatorite organizata in ziua si noaptea de Santion (7 ianuarie, a doua zi dupa Boboteaza) care pastreaza amintirea manifestarilor specifice cultului zeului Dionisios este numita, in judetele din sud-estul Romaniei (Buzau, Vrancea, Braila, Tulcea si Constanta), Ziua Femeilor, Iordanitul sau Tontoroiul Femeilor. Nevestele se adunau in cete de 10-30 de persoane la o gazda. Aduceau cu ele alimente (oua, faina, carne) si, bineinteles, bautura.

Dupa ce mancau si beau din belsug spunand ca se iordanesc (sinonim pentru betie), cantaujucau, chiuiau, ieseau pe drum unde insfacau barbatii iesiti intamplator in calea lor, ii ridicau si ii duceau cu forta la rau sau la lac sub amenintarea ca-i arunca in apa. Acestia se rascumparau cu un dar, de obicei cu o vadra de vin, unitate de masura egala cu 10 litri. Dadeau ce li se cereau si scapau. De altfel, nici nu aveau ce face! Se urcau pe o grapa trasa pe rand de alte femei, mergeau prin case si stropeau cu apa pe cei intalniti, faceau tot felul de nazdravanii. Acum la Tontoroiul Femeilor cunoscutele norme de buna-cuviinta ale satului traditional erau abolite iar excesele de bautura si petreceri peste masura tolerate. De altfel, femeile se considerau in aceasta zi mai tari si cu mai multe drepturi decat noi, barbatii: lasau toate obligatiile de sotie si mama in seama soacrelor si chiar a barbatilor, chefuiau si se distrau intre ele fara sa dea cuiva socoteala.

In unele sate ceata femeilor casatorite primea in randurile sale tinerele neveste, casatorite in anul incheiat, printr-o ceremonie speciala: acestea erau duse la rau si stropite cu apa. Elemente ale acestei petreceri de pomina sunt pastrate astazi de femeile din comuna Pantelimon, din imediata apropiere a orasului Bucuresti. Ca origine, ciudatul obicei este o supravietuire a cultului dedicat zeului Dionisios, care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice si extaz mistic inclusiv in cetatile antice de la Marea Neagra (Calatis, Histria, Tomis). De remarcat ca in calendarul cetatii Calatis, pe ruinele caruia s-a ridicat Mangalia de astazi, o luna a anului era dedicata lui Dionisios zeu al vegetatiei, vitei de vie si betiilor rituale, dovada ca acesta facea parte din panteonul local. Unii specialisti i-au gasit originea in lumea tracica (Epoca Fierului, Epoca Bronzului), altii, mai recent, sunt de parere ca aceasta divinitate vine din adancurile religiilor micro-asia-tice si egeene, din epoca neolitica. Indiferent de disputele legate de originea teritoriala a zeului, un lucru este cert, cultul sau, atat de raspandit in antichitate incat a tins sa devina o religie universala cu care a avut serios de luptat crestinismul, supravietuieste astazi la romani sub forma obiceiului Iordanitul femeilor.

Totusi, practica specifica zilei de 6 ianuarie se leaga de alungarea spiritelor rele in lacasurile lor subpamantene, purificarea vazduhului prin zgomote, stropitul cu aghiazma a vitelor, caselor, constructiilor anexe, incurarea cailor. Spiritele mortilor care au salasluit printre cei vii in timpul celor 12 zile, ospatate si venerate pentru a le castiga bunavointa in prorocirile si pronosticurile de Anul Nou, trebuiau alungate prin toate mijloacele posibile.

Aparitia si raspandirea crestinismului a complicat si mai mult ceremonialul inceputului de an. Scenariul ritualului de An nou a fost schitat, in principal, pe baza informatiilor etnografice si a unor surse documentare privind desfasurarea acestuia in lumea romana. Au fost introduse in scenariu si unele elemente grecesti si orientale care se presupune ca au influentat cultura populara a sud-estului Europei prin contact direct sau prin intermediul Imperiului Roman. Paralelismul facut cu sarbatorile de iarna romane, in special cu sarbatoarea Anului nou, se justifica daca avem in vedere ca acestea au existat si in Dacia romana. Cu siguranta ca multe din elementele ritualului de renovare a timpului prezentate in paginile anterioare sunt “universale culturale”, specifice deci si geto-dacilor. A atribui originea sarbatorilor de iarna “exclusiv unei mosteniri comune ce s-a raspandit dintr-un anumit centru in toata Europa si de aici in alte continente, in coloniile europene, este o greseala. Nu trebuie uitata contributia mare ce au adus-o neindoios la transformarea acelor datini comune suprapunerea lor peste datinile si traditiile specifice ale fiecarui popor, datini ce ofereau o mai mare sau mai mica analogie cu cele ce veneau din centrul comun”. Cum insa probabilitatea ca dacii sa-si fi serbat Anul Nou la 1 ianuarie este foarte mica, am considerat necesar sa discutam vestigiile autohtone privind regenerarea timpului calendaristic in alt context al lucrarii.

In aceasta zi se face si Sfintirea cea mare a apei - AGHIASMA MARE. Preotul venind cu credinciosii, se roaga lui Dumnezeu sa trimita pe Duhul Sau Cel Sfant si sa sfinteasca apa aceea, precum a sfintit apa Iordanului in ziua cand s-a botezat Domnul Nostru Iisus Hristos.

Apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii. Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti, la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora.

In aceasta zi, cu totii sa praznuim, cantand: “În Iordan botezându-Te, Tu Doamne, închinarea Treimii s’a aratat, ca glasul parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te si Duhul, în chip de porumb, a adeverit întarirea Cuvântului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, marire Tie

Oamenii din timpurile cand totul s-a intamplat, cu doua milenii in urma, stiau din Cartile Sfinte si din cuvintele proorocilor ca se apropia plinirea venirii in lume a Lui Hristos Mantuitorul.

In acea vreme, ascultînd cuvîntul lui Dumnezeu, in Tara Sfanta, s-a aratat Ioan Botezatorul, fiul lui Zaharia si al Elisabetei care venind în partile Iordanului, propovaduia botezul pocaintei, întru iertarea pacatelor. Cei cel vedeau se intrebau: “Nu cumva el este Hristosul?”. Dar Sfântul Ioan le marturisea: “Eu va botez cu apa, dar dupa mine vine Cel ce va va boteza cu Duhul Sfânt si cu foc” (Mt. 3, 11).

A doua zi Iisus a venit la Ioan si apropiindu-se, i-a cerut sa-L boteze in raul Iordan. Ioan l-a oprit spunandu-i: “Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine, si Tu vii la mine? Iisus i-a raspuns: „Lasa acum ca sa se cuvine noua sa plinim toata dreptatea”. (Mt. 3, 14-15). Si coborand ei in apa Ioan L-a botezat pe Iisus. Iar pe cand iesea Iisus din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu, S-a vazut pogorandu-se ca un porumbel, venind spre El. Si din ceruri s-a auzit un glas zicand: ”Acesta este Fiul Meu Cel Iubit intru Care am binevoit”.(Mt. 3, 17).

Lui Iisus nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind nascut din Preacurata si Preasfînta Fecioara, El Însusi fiind izvorul a toata curatia si sfintenia. Dar a venit la ape ca sa curateasca firea lor; a venit sa Se boteze ca sa ne pregateasca baia sfîntului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta sa fie pentru dînsul martor nemincinos, vazînd pe Duhul Sfînt pogorîndu-Se peste Cel pe Care-L boteza si auzind glasul Tatalui de sus.

Crestinii ortodocsi sarbatoresc Botezul Domnului sau Boboteaza, in fiecare an la 6 ianuarie.
Sarbatoarea Botezului Domnului se mai numeste si „Epifanie”, care inseamna ”Aratare”. In aceasta zi s-a aratat in lume Dumnezeu, Sfanta Treime. Tatal a grait din ceruri, Fiul era in apa si se boteza, iar Duhul Sfant a pogorat asupra Lui.