Traditii romanesti

Ce-i spune unui tanar al zilelor noastre sarbatoarea de Dragobete? Mai nimic. Lucrurile se schimba insa cand pomenesti de Valentine’s Day…

Chiar daca asemanatoare ca semnificatie - reprezinta amandoua o celebrare a iubirii -, sa nu uitam ca una e totusi importata, pe cand cealalta tine de spiritualitatea noastra traditionala. Si e pacat sa n-o cunoastem si sa n-o lasam mostenire urmasilor!
Sunt sigura ca multora dintre dumneavoastra, feroviarii din toate colturile tarii - indeosebi celor ce nu s-au desprins de “radacini”, cunoscatori ai obiceiurilor si traditiilor populare -, “Ziua indragostitilor” la romani, Dragobetele, nu va este deloc straina. Pentru ceilalti insa, iata cateva repere.

Se celebreaza la 24 (in unele zone, la 28) februarie, considerata “ziua cand se logodesc pasarile”. In urma cu cativa ani, cand am auzit prima oara despre aceasta sarbatoare, o batranica mi-a spus ca, in tineretea ei, pe undeva, prin nordul tarii, in acea zi gospodinele dadeau pasarilor de curte si celor salbatice boabe de mei, orz, grau ori secara. Nu se taiau pasari domestice si nu se vanau cele salbatice. De asemenea, nu se tesea, nu se carpea, nu se lucra la camp; in schimb, se facea curatenie generala in casa, pentru a aduce spor. Se credea ca acela care lucra de Dragobete isi uita graiul si “ciricaia”, precum pasarile, toata viata. Traditia spune ca pasarile neinsotite la Dragobete raman singure si fara pui pana la cel viitor. Credinta extinsa si la oameni: cine nu-si gaseste pereche de Dragobete nu-si mai gaseste tot anul.

Dragobete este, de fapt, numele patronului dragostei si al bunei dispozitii pe plaiurile noastre. In galeria de fapturi mitice romanesti - din pacate, multe dintre ele, neglijate si uitate cu timpul - se numara si frumosul Dragobete, o faptura cu valente mitico-erotice. Fantezia populara l-a imaginat ca fiind un tanar voinic, frumusel si cumsecade, care inspira tinerilor incredere si dragoste curata.

Fetele si baietii il “tineau” cu sfintenie, caci el semnifica iubirea si bucuria tineretii, ajutandu-i sa-si gaseasca ursitul. Imbracati in straie de sarbatoare, flacaii si fetele mergeau in padure sau pe dealuri, se strangeau in grupuri, pe sexe si pe varste, si petreceau impreuna. Fetele culegeau florile abia ivite, baietii, aparte, adunau lemne pentru a aprinde focuri, in jurul carora se adunau, vorbeau si faceau glume cu substrat erotic. Pe la pranz, incepea harjoana: coborau in goana spre sat, fiecare baiat fugarindu-si aleasa. Daca o prindea si daca si el ii era drag, o putea saruta in vazul lumii. Ceea ce semnifica, in fapt, declararea publica a “logodnei” ludice a celor doi, cel putin pentru un an. Cu acest prilej luau cunostinta si parintii de “alegere” si, fie ca se aratau sau nu satisfacuti, declararea publica a iubirii era respectata, pentru ca reprezenta o forma rituala sacra. Adesea, asemenea “logodne” le prefatau pe cele adevarate.

Se credea ca daca nu se serba Dragobetele tinerii nu se puteau indragosti in anul care urma; in plus, era considerat un semn destul de rau daca o fata sau un baiat nu intalnea in acea zi macar un reprezentant al sexului opus.
Tot atunci se facea fraternizarea rituala, pe sexe - legaminte de prietenie pe viata intre fete (numite insuratiri) si intre baieti (infratiri). In urma unor ritualuri anume, tinerii deveneau frati (respectiv, surori) de cruce. Legamantul facut era sfant, nu se putea desface pana la moarte.

Comunitatea era foarte interesată de ce se întâmplă, deoarece încă din primăvară putându-se afla la ce nunţi se va merge toamna. După-amiaza are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie ca nu, dansează, cântă, se simte bine fiindcă se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoana de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vara.

Pentru toţi, sărbătoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau, la fel ca în zilele cu sărbători religioase. Doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar daca mai “pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Candva, dar nu mai stim cu exactitate cand, credem noi insa ca la inceputul anilor 90, a aparut in Romania sarbatoarea indragostitilor dupa cum spun unii, acel Valentines Day american. Istoricul ei este altul tot ceea ce conteaza este prezentul. In prezent nu reprezinta decat o sarbatoare comerciala cu proveniente straine care mai presus de toate ne inlocuieste traditia autentica romaneasca.

De ce oare sunt putini aceia care stiu despre Ziua Indragostitilor romaneasca, sarbatoare si acum sarbatorita in mediul rural romanesc !? Din cauza acestui Valentines Day importat ? Serbeaza ceva care de fapt pentru noi nu exista. Valentines Day este la origine o sarbatoare catolica. E ca si cum un ateu serbeaza Nasterea Domnului.

Cum de au ajuns sentimentele noastre comerciale? De ce trebuie sa mergem pe strada si peste tot sa ne lovim de fluturasi referitori la targuri de Valentines Day si de ce aceste targuri poarta amprenta prostului gust ? Cum se poate ca in Romania sa comercializezi ursuleti de diferite marimi cu inimioare in brate si inscis “I love you” ? Uitam sa scriem si sa rostim romaneste “TE IUBESC” ? De ce toti barbatii se inghesuie sa cumpere pentru iubitele lor lenjerie rosie de prost gust?

De ce fiecare post de televiziune isi pregateste pe 14 februarie o editie speciala? Si de ce incearca sa ne abureasca? Si de ce trebuie sa faca si ei bani in aceasta zi? De ce trebuie sa ne uitam la filmele lor siropoase si la emisiunile in care ne este prezentata dragostea vedetelor si/sau a manelistilor? De ce?!?

Da, suntem toti vinovati pentru situatia in care ne aflam. O sarbatoare traditionala romaneasca inghitita de un Valentines Day de prost gust imprumutat. Toate acestea se datoareaza in primul rand societatii, televiziunilor, presei. Aceste puteri care pentru castiguri materiale fac uitata traditia autentica romaneasca si o inlocuiesc cu acest citch.
Ne pierdem traditiile, ne pierdem unitate.

Haideti sa incercam cu totii sa promovam Dragobetele asa cum se cuvine. Suntem romani inainte de toate.

Va multumim.
Mihai Sorin. Romania. Galati. Administrator http://www.dragobete.ro

Sursa: http://www.cafeneaua.com/nodes/show/12403/dragobete-ziua-indragostitilor-romaneasca/1

Dragobete este zeul dragostei la vlahii de pe ambele maluri ale Dunarii, zeu pastoral campenesc, codrean, si este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei firesti, fiind asemuit cu Eros-ul grecilor sau Cupidon-ul romanilor. Unii etnologi (mitologi) il inrudesc, intr-o masura, cu Matcalaul, care, dupa credinta romanilor din Banat, “e o fiinta, parte omeneasca si parte ingereasca, un june frumos si nemuritor, care umbla in lume ca si Santoaderii si Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauza ca lumea s-a spurcat cu sudalme si faradelegi” (de la S. Fl. Marian citire).

Sunt multe ipoteze etimologice cu privire la numele sau. Una din ele, sustine ca ar proveni din slava veche, “dragu biti”, ce inseamna “a fi drag”, dar zeul exista pe plaiurile mioritice, cu mult inainte de venirea slavilor. Stravechile ritualuri ale infratirii (intre baieti) si ale insuratirii (intre fete), prezente in ceremonialul Dragobete-lui pana acum un secol, sunt argumente impotriva ipotezei de mai sus.Inconjurati de ceata lor, tinerii isi crestau usor bratul stang in forma de cruce solara, suprapunandu-si crestaturile, apoi sugeau putin sange unul de la celalat, devenind frati de cruce sau surori de cruce, dupa caz.

O alta, sustine ca Dragobete ar proveni din cuvintele dacice “trago” - tap si “pede” - picioare, cu timpul transformandu-se in “drago” si “bete” (insemnand si fasii, cingatori inguste, tesute si impodobite). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, libidoul, fecunditatea.De la romanii care isi celebrau la jumatatea lui Februarie, Lupercaliile, marea lor sarbatoare a dragostei, in jurul pesterii unde lupoaica ii alaptase pe Romulus si Remus, unde preotii veneau goi, sacrificau tapi cu ale caror piei se-nfasurau si apoi, urmati de tineretul Romei, loveau cu “nuielele” facute din tapii jertfiti, femeile intalnite in cale, favorizandu-le maternitatea, se poate spune ca-si trage si arhaicul Dragobete trasaturile de tap, dantuind prin paduri si pandind nimfele sau tarancile ratacite. Zeii primitivi erau sarbatoriti o data cu dezlantuirea de energie a primaverii, a naturii pure, a bucuriei de a trai.

Dupa crestinarea daco-romanilor, eroul nostru si-a pierdut atributele primitive, devenind un zeu al dragostei caste. El a devenit fiu al Babei Dochia, reprezentand opusul ei, principiul pozitiv, simbol al primaverii, sarbatorit la “logodna” pasarilor (ziua imperecherii acestora), cand se strang in stoluri, se aleg perechile purced la strangerea celor necesare cuiburilor. Pasarile ramase nepereche vor astepta Dragobete-le anului urmator, ca si oamenii. Flacaii si mandrele, in straie de sarbatoare, chiuind si zbenguindu-se, culeg din padure ghiocei, micsunele, albastrele, in general primele flori de sub zapada. La pranz, coborau in goana spre sat, fiecare flacau fugarindu-si aleasa, pe care daca o prindeau, o puteau saruta in vazul lumii. Sarutul era considerat ca o logodna pe timp de un an, pentru a testa trainicia sentimentelor. Parintii aflau mai tarziu de “alegere” si se aratau de acord sau nu, ca si in zilele sec. XXI.

In ziua aceasta nu se tese, nu se carpeste, nu se lucreaza la camp; in schimb, se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce va urma sa fie cu spor. Din zapada netopita in ziua de Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau la anumite sarbatori de peste an. In unele sate se scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina populara.

Ca si in cazul altor sarbatori, crestinismul a suprapus in calendar sfinti si martiri peste zeii si eroii pagani, dupa cum Sf. Valentin (martir, episcop al Romei decapitat in anul 270) i-a inlocuit pe Cupidon-Amor si pe mai vechiul zeu campenesc Faunus, sau cum la Roma, statuia lui Traian (zeificat), din varful Columnei sale, a fost inlocuita cu cea a Sf. Petru. La noi, zeul dragostei n-a fost inlocuit, ci mai degraba uitat, de pe la mijlocul sec. XX.

Credinta zilei de Dragobete, ziua dragostei si a bunavointei, este ca cel care nesocoteste ziua, lucrand ce nu trebuie, isi uita limba si canta ca pasarile toata viata!Asa ca haideti sa nu ciricaim aiurea si sa ne aducem prinosul “dragului” de Dragobete!