Traditii romanesti

Ce-i spune unui tanar al zilelor noastre sarbatoarea de Dragobete? Mai nimic. Lucrurile se schimba insa cand pomenesti de Valentine’s Day…

Chiar daca asemanatoare ca semnificatie - reprezinta amandoua o celebrare a iubirii -, sa nu uitam ca una e totusi importata, pe cand cealalta tine de spiritualitatea noastra traditionala. Si e pacat sa n-o cunoastem si sa n-o lasam mostenire urmasilor!
Sunt sigura ca multora dintre dumneavoastra, feroviarii din toate colturile tarii - indeosebi celor ce nu s-au desprins de “radacini”, cunoscatori ai obiceiurilor si traditiilor populare -, “Ziua indragostitilor” la romani, Dragobetele, nu va este deloc straina. Pentru ceilalti insa, iata cateva repere.

Se celebreaza la 24 (in unele zone, la 28) februarie, considerata “ziua cand se logodesc pasarile”. In urma cu cativa ani, cand am auzit prima oara despre aceasta sarbatoare, o batranica mi-a spus ca, in tineretea ei, pe undeva, prin nordul tarii, in acea zi gospodinele dadeau pasarilor de curte si celor salbatice boabe de mei, orz, grau ori secara. Nu se taiau pasari domestice si nu se vanau cele salbatice. De asemenea, nu se tesea, nu se carpea, nu se lucra la camp; in schimb, se facea curatenie generala in casa, pentru a aduce spor. Se credea ca acela care lucra de Dragobete isi uita graiul si “ciricaia”, precum pasarile, toata viata. Traditia spune ca pasarile neinsotite la Dragobete raman singure si fara pui pana la cel viitor. Credinta extinsa si la oameni: cine nu-si gaseste pereche de Dragobete nu-si mai gaseste tot anul.

Dragobete este, de fapt, numele patronului dragostei si al bunei dispozitii pe plaiurile noastre. In galeria de fapturi mitice romanesti - din pacate, multe dintre ele, neglijate si uitate cu timpul - se numara si frumosul Dragobete, o faptura cu valente mitico-erotice. Fantezia populara l-a imaginat ca fiind un tanar voinic, frumusel si cumsecade, care inspira tinerilor incredere si dragoste curata.

Fetele si baietii il “tineau” cu sfintenie, caci el semnifica iubirea si bucuria tineretii, ajutandu-i sa-si gaseasca ursitul. Imbracati in straie de sarbatoare, flacaii si fetele mergeau in padure sau pe dealuri, se strangeau in grupuri, pe sexe si pe varste, si petreceau impreuna. Fetele culegeau florile abia ivite, baietii, aparte, adunau lemne pentru a aprinde focuri, in jurul carora se adunau, vorbeau si faceau glume cu substrat erotic. Pe la pranz, incepea harjoana: coborau in goana spre sat, fiecare baiat fugarindu-si aleasa. Daca o prindea si daca si el ii era drag, o putea saruta in vazul lumii. Ceea ce semnifica, in fapt, declararea publica a “logodnei” ludice a celor doi, cel putin pentru un an. Cu acest prilej luau cunostinta si parintii de “alegere” si, fie ca se aratau sau nu satisfacuti, declararea publica a iubirii era respectata, pentru ca reprezenta o forma rituala sacra. Adesea, asemenea “logodne” le prefatau pe cele adevarate.

Se credea ca daca nu se serba Dragobetele tinerii nu se puteau indragosti in anul care urma; in plus, era considerat un semn destul de rau daca o fata sau un baiat nu intalnea in acea zi macar un reprezentant al sexului opus.
Tot atunci se facea fraternizarea rituala, pe sexe - legaminte de prietenie pe viata intre fete (numite insuratiri) si intre baieti (infratiri). In urma unor ritualuri anume, tinerii deveneau frati (respectiv, surori) de cruce. Legamantul facut era sfant, nu se putea desface pana la moarte.

Comunitatea era foarte interesată de ce se întâmplă, deoarece încă din primăvară putându-se afla la ce nunţi se va merge toamna. După-amiaza are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie ca nu, dansează, cântă, se simte bine fiindcă se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoana de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vara.

Pentru toţi, sărbătoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau, la fel ca în zilele cu sărbători religioase. Doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar daca mai “pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.